PITTIS
In
vara trecuta ii scriam lui Florian Pittis in mod quasi-retoric, nefacand nici o reverenta, nelaudand nimic doar confirmand o opera capitala pe care cu rabdare, migala dar si in mod torential si antrepid a construit-o; este futil sa enumeri ce a facut Florian pittis din cat timp i s-a oferit. Este, in aceeasi masura ingrat sa ii cantaresti atributele prin enumerare sau sa il admiri prin filiatiile pe care atatia tineri le au cu el. poate ca singura, tacerea care se asterne peste acea portiune a interioruluiu nostru care pana de curand se numea Pittis, este cea care poate decreta mutimea pierderii si stupefactia seaca pe care o lasa aceasta mare absenta.
Idol cantarit in candoare si spontaneitate, om al unei acribii sublimate care a fost vizibila poate doar prin efluviile unui discurs pasionat, formator indirect al catorva generatii care il admirau, actor, muzician, om de radio si televiziune, geniu al vorbei si al scenei, mostenirea lui Pittis poate ca este cumva extrasa din galeria catorva mari nume care singure au avut nebunul curaj de a se intregi pe sine, mirandollian poate, in ciuda timpurilor nu de putine ori neprielnice.
Pittis a murit transferandu-ne postum pofta sa imensa de a face si a fi. Oricum a murit prea repede vaduvindu-ne de restul comorilor numai de el stiute pe care ni le va fi impartasit. Odihneasca-se in pace.
