„Un vultur îmi ciugulea picioarele. Îmi sfâşiase deja ghetele şi ciorapii, iar acum îmi ciugulea chiar picioarele. De fiecare dată lovea cu ciocul, apoi zbura agitat de câteva ori în jurul meu, după care îşi continua treaba. Trecu un domn, privi o clipă şi pe urmă întrebă cum de suport vulturul. [...]
Vulturul ascultase liniştit discuţia noastră, plimbându-şi privirea între mine şi domnul acela. Acă înţelesese totul, fiindcă îşi luă zborul, se dădu mult îndărăt, ca să-şi facă destul vânt, şi apoi îmi străpunse gura adânc cu ciocul, ca un suliţaş. Căzând pe spate, simţii ca pe o eliberare cum el se îneca fără scăpare în sângele meu, care umplea toate adâncurile şi se revărsa peste toate malurile.”
